Author Archive

S-A INCHEIAT CEA DE-A SAPTEA LUNA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „PRESMED – PRACTICA EUROPEANA PENTRU STUDENTII LA MEDICINA”

Written by cri. Posted in Comunicate de presa

 Bucuresti, 24 Noiembrie 2014. Pe parcursul celei de-a sasea luni de implementare a proiectului a cotinuat activitatea de consiliere, precum si cea de vizite de studiu.  Proiectul „PRESMED – PRactica Europeana pentru Studentii la MEDicina” este implementat de Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, in parteneriat cu UMF „Carol Davila” Bucuresti si Dental Profile 2000 si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Luna noiembrie a marcat continuarea activitatii de consiliere si orientare profesionala a grupului tinta. Aceasta s-a realizat prin aplicarea de chestionare si elaborarea de fise de evaluare psihologica pentru fiecare student in parte. De asemenea, s-a desfasurat promovarea scopului si obiectivelor proiectului, precum si a avantajelor pe care acesta le aduce studentilor, in vederea recrutarii de noi membri in grupul tinta, in paralel cu desfasurarea vizitelor de studiu, activitate proiectata pentru a aduce plus valoare in procesul de invatare a studentilor si in racordarea la viata profesionala de medic sau specialist in medicina generala.

Majoritatea vizitelor de studiu desfasurate in luna noiembrie s-au grupat in jurul obiectivelor din cadrul Spitalului Floreasca, elementul central reprezentandu-l oportunitatea oferita studentilor de a asista la o interventie chirurgicala aparte, constand in extirparea unei tumori pelvilinguale.

***

Despre proiectul „PRESMED – PRactica Europeana pentru Studentii la MEDicina”

Proiectul vine in intampinarea nevoilor studentilor la Medicina, prin organizarea de stagii de practica, sub coordonarea unor cadre universitare de renume, dar si prin vizite de studiu in locatii semnificative pentru formarea lor. In plus, proiectul ofera pentru cei 360 de studenti din Bucuresti activitati de orientare si consiliere in cariera, precum si un ghid tiparit de orientare si consiliere in cariera. In completarea stagiilor de practica, vizitele de studiu vor fi gazduite de unitati precum: o clinica medicala, un laborator de cercetare, o sala de operatie din spital, un centru de radio-diagnostic, un centru de radioterapie oncologie, un laborator de histopatologie, un laborator de analize medicale, o unitate de primiri urgente, o sectie de anestezie si terapie intensiva si o expozitie de produse si echipamente medicale.

Proiectul deserveste scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv cresterea ocupabilitatii persoanelor aflate in perioada de educatie si formare profesionala initiala, in contextul societatii bazate pe cunoastere, contribuind la atingerea urmatoarelor obiective specifice aferente AP 2 si DMI 2.1 (conform DCI POSDRU): imbunatatirea serviciilor de orientare si consiliere profesionala si promovarea si dezvoltarea parteneriatelor in randul scolilor, universitatilor, intreprinderilor si altor institutii in vederea facilitarii tranzitiei de la scoala la viata activa.

Pentru mai multe detalii privind proiectul, contactati:

  • Asociatia “Centrul Roman de Initiative”, e-mail: contact@ascri.ro
  • Sediul de implementare: str. Constantin Dobrogeanu-Gherea, nr. 11A, Sector 1, Bucuresti
  • Pentru mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU 2007-2013, accesati: www.fseromania.ro.

 

Contact de presa

Otilia Panainte

Expert de promovare si informare

Asociatia “Centrul Roman de Initiative”

Mob: 0772 177 605

E-mail: otilia.panainte@ascri.ro

S-A INCHEIAT CEA DE-A SAPTEA LUNA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „PRESIDENT – PRACTICA EUROPEANA PENTRU STUDENTII IN MEDICINA DENTARA”

Written by cri. Posted in Comunicate de presa

Bucuresti, 24 Noiembrie 2014. Pe parcursul celei de-a saptea luni de implementare a proiectului, a cotinuat activitatea de consiliere, s-a reluat actiunea de promovare in vederea recrutarii de noi membri in grupul tinta si s-a promovat activitatea din cadrul vizitelor de studiu. Proiectul „PRESIDENT – PRactica Europeana pentru Studentii in medicina DENTara” este implementat de Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, in parteneriat cu UMF „Carol Davila” Bucuresti si Dental Profile 2000 si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Luna noiembrie a urmat graficul normal de implementare a proiectului, prin continuarea activitatii de consiliere si orientare profesionala a grupului tinta, constand in aplicarea de chestionare si elaborarea de fise de evaluare psihologica, in paralel cu promovarea scopului si obiectivelor proiectului, precum si a avantajelor pe care acesta le aduce studentilor la medicina dentara, in vederea recrutarii de noi membri in grupul tinta.

Un alt element de interes l-a reprezentat continuarea vizitelor de studiu, cu actiuni la sediul Megagen Implant Romania (distribuitor de produse si tehnologii de varf destinate implantologiei, parodontologiei si chirurgiei orale.), la Clinica Dental Profile 2000, precum si Targul Denta organizat in perioada 20-22 noiembrie la Romexpo. Studentii au demonstrat un deosebit interes pentru aspectele prezentate in cadrul acestor vizitelor, exprimandu-si aprecierea si nerabdarea de a participa si la celelalte actiuni, planificate pentru urmatoarele locatii.

 

***

Despre proiectul „PRESIDENT – PRactica Europeana pentru Stundentii in medicina DENTara”

Proiectul vine In Intampinarea nevoilor studentilor la Medicina Dentara, prin organizarea de stagii de practica, sub coordonarea unor cadre universitare de renume, dar si prin vizite de studiu In locatii importante pentru viitoarea lor cariera medicala. In plus, proiectul ofera pentru cei 360 de studenti din Bucuresti activitati de orientare si consiliere In cariera, precum si un ghid tiparit de orientare si consiliere In cariera.

Obiectivul general al proiectului il constituie cresterea adaptabilitatii, competitivitatii si cresterea abilitatilor practice ale studentilor la Medicina Dentara, prin participarea la stagii de practica la nivel european si prin efectuarea unor vizite de studiu la institutii reprezentative pentru viitoarea lor meserie, precum si prin efectuarea unor activitati de consiliere si orientare profesionala, facilitandu-se, astfel, acumularea de noi cunostinte, dezvoltarea unor abilitati si aptitudini care sa favorizeze Imbunatatirea performantelor individuale, In concordanta cu aspiratiile lor profesionale, precum si adoptarea noilor tehnologii In domeniul medicinei dentare.

Proiectul deserveste scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv cresterea ocupabilitatii persoanelor aflate In perioada de educatie si formare profesionala initiala, In contextul societatii bazate pe cunoastere, contribuind la atingerea urmatoarelor obiective specifice aferente AP 2 si DMI 2.1 (conform DCI POSDRU): Imbunatatirea serviciilor de orientare si consiliere profesionala si promovarea si dezvoltarea parteneriatelor In randul scolilor, universitatilor, Intreprinderilor si altor institutii In vederea facilitarii tranzitiei de la scoala la viata activa.

Pentru mai multe detalii privind proiectul, contactati:

  • Asociatia “Centrul Roman de Initiative”, e-mail: contact@ascri.ro
  • Sediul de implementare: str. Constantin Dobrogeanu-Gherea, nr. 11A, Sector 1, Bucuresti
  • Pentru mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU 2007-2013, accesati: www.fseromania.ro.

 

 

Contact de presa

 

Otilia Panainte

Expert de promovare si informare

Asociatia “Centrul Roman de Initiative”

Mob: 0772 177 605

E-mail: otilia.panainte@ascri.ro

VIZITELE DE STUDIU CONTINUA IN CADRUL PROIECTULUI „PRESMED – PRACTICA EUROPEANA PENTRU STUDENTII LA MEDICINA”

Written by cri. Posted in Comunicate de presa

Bucuresti, 21 Noiembrie 2014. In luna noiembrie au continuat vizitele de studiu dedicate studentilor inscrisi in grupul tinta al proiectului PRESMED – PRactica Europeana pentru Studentii la MEDicina”.  Proiectul este implementat de Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, in parteneriat cu UMF „Carol Davila” Bucuresti si Dental Profile 2000 si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 

Majoritatea vizitelor de studiu desfasurate in luna noiembrie s-au grupat in jurul obiectivelor din cadrul Spitalului Floreasca, elementul central reprezentandu-l oportunitatea oferita studentilor de a asista la o interventie chirurgicala aparte. Interventia, realizata de catre dr. Dragos Slavescu si dr. Adrian Frunza asupra unei tumori pelvilinguale si a unei comisuri intermaxilare, a constat in extirparea formatiunii tumorale, evidare cervicala si reconstructie defect cu lambou liber vascularizat transferat microchirurgical. Studentii care au asistat la operatie s-au aratat deosebit de interesati de aspectele practice ale viitoarei lor meserii pe care le-au surprins prin participarea la aceasta activitate mijlocita prin proiectul PRESMED.

Vizitele de studiu, care vor continua si in luna decembrie, isi propun familiarizarea studentilor cu unele aspecte mai putin cunoscute ale practicii medicale, inclusiv relatiile cu alte institutii cu care medicul interactioneaza in timpul practicii de zi cu zi.

 

***

Despre proiectul „PRESMED – PRactica Europeana pentru Studentii la MEDicina”

Proiectul vine in intampinarea nevoilor studentilor la Medicina, prin organizarea de stagii de practica, sub coordonarea unor cadre universitare de renume, dar si prin vizite de studiu in locatii semnificative pentru formarea lor. In plus, proiectul ofera pentru cei 360 de studenti din Bucuresti activitati de orientare si consiliere in cariera, precum si un ghid tiparit de orientare si consiliere in cariera. In completarea stagiilor de practica, vizitele de studiu vor fi gazduite de unitati precum: o clinica medicala, un laborator de cercetare, o sala de operatie din spital, un centru de radio-diagnostic, un centru de radioterapie oncologie, un laborator de histopatologie, un laborator de analize medicale, o unitate de primiri urgente, o sectie de anestezie si terapie intensiva si o expozitie de produse si echipamente medicale.

Proiectul deserveste scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv cresterea ocupabilitatii persoanelor aflate in perioada de educatie si formare profesionala initiala, in contextul societatii bazate pe cunoastere, contribuind la atingerea urmatoarelor obiective specifice aferente AP 2 si DMI 2.1 (conform DCI POSDRU): imbunatatirea serviciilor de orientare si consiliere profesionala si promovarea si dezvoltarea parteneriatelor in randul scolilor, universitatilor, intreprinderilor si altor institutii in vederea facilitarii tranzitiei de la scoala la viata activa.

Pentru mai multe detalii privind proiectul, contactati:

  • Asociatia “Centrul Roman de Initiative”, e-mail: contact@ascri.ro
  • Sediul de implementare: str. Constantin Dobrogeanu-Gherea, nr. 11A, Sector 1, Bucuresti
  • Pentru mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU 2007-2013, accesati: www.fseromania.ro.

 

Contact de presa

Otilia Panainte

Expert de promovare si informare

Asociatia “Centrul Roman de Initiative”

Mob: 0772 177 605

E-mail: otilia.panainte@ascri.ro

VIZITELE DE STUDIU CONTINUA IN CADRUL PROIECTULUI „PRESIDENT – PRACTICA EUROPEANA PENTRU STUDENTII IN MEDICINA DENTARA”

Written by cri. Posted in Comunicate de presa

Bucuresti, 21 noiembrie 2014. In luna noiembrie au continuat vizitele de studiu dedicate studentilor inscrisi in grupul tinta al proiectului „PRESIDENT – PRactica Europeana pentru Studentii in medicina DENTara”. Proiectul este implementat de Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, in parteneriat cu UMF „Carol Davila” Bucuresti si Dental Profile 2000 si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

In luna noiembrie principalele obiective ale vizitelor de studiu au fost Megagen Implant Romania (distribuitor de produse si tehnologii de varf destinate implantologiei, parodontologiei si chirurgiei orale.), Clinica Dental Profile 2000 si Targul Denta organizat in perioada 20-22 noiembrie la Romexpo. In cadrul targului, studentii au avut sansa de a realiza un tur ghidat cuprinzand standurile celor mai relevanti expozanti, in sensul conturarii unei idei clare asupra necesarului de resurse pentru un cabinet de stomatologie.

Vizitele de studiu isi propun familiarizarea studentilor cu unele aspecte mai putin cunoscute ale practicii stomatologice, in principal relatiile cu alte institutii cu care medicul interactioneaza in timpul practicii de zi cu zi.

Locatiile in care se vor desfasura urmatoarele vizite de studiu sunt: Universitatea Politehnica Bucuresti – Facultatea de Inginerie Medicala, DDX – Megagen Romania, FM Medident, Laboratorul Michelangelo, laboratoarele de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic Floreasca si Spitalului Oncofort, Clinica Dental Profile 2000 si sala de operatii din cadrul Head and Neck Center, Dental Profile 2000.

***

Despre proiectul „PRESIDENT – PRactica Europeana pentru Stundentii in medicina DENTara”

Proiectul vine In Intampinarea nevoilor studentilor la Medicina Dentara, prin organizarea de stagii de practica, sub coordonarea unor cadre universitare de renume, dar si prin vizite de studiu In locatii importante pentru viitoarea lor cariera medicala. In plus, proiectul ofera pentru cei 360 de studenti din Bucuresti activitati de orientare si consiliere In cariera, precum si un ghid tiparit de orientare si consiliere In cariera.

Obiectivul general al proiectului il constituie cresterea adaptabilitatii, competitivitatii si cresterea abilitatilor practice ale studentilor la Medicina Dentara, prin participarea la stagii de practica la nivel european si prin efectuarea unor vizite de studiu la institutii reprezentative pentru viitoarea lor meserie, precum si prin efectuarea unor activitati de consiliere si orientare profesionala, facilitandu-se, astfel, acumularea de noi cunostinte, dezvoltarea unor abilitati si aptitudini care sa favorizeze Imbunatatirea performantelor individuale, In concordanta cu aspiratiile lor profesionale, precum si adoptarea noilor tehnologii In domeniul medicinei dentare.

Proiectul deserveste scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv cresterea ocupabilitatii persoanelor aflate In perioada de educatie si formare profesionala initiala, In contextul societatii bazate pe cunoastere, contribuind la atingerea urmatoarelor obiective specifice aferente AP 2 si DMI 2.1 (conform DCI POSDRU): Imbunatatirea serviciilor de orientare si consiliere profesionala si promovarea si dezvoltarea parteneriatelor In randul scolilor, universitatilor, Intreprinderilor si altor institutii In vederea facilitarii tranzitiei de la scoala la viata activa.

Pentru mai multe detalii privind proiectul, contactati:

  • Asociatia “Centrul Roman de Initiative”, e-mail: contact@ascri.ro
  • Sediul de implementare: str. Constantin Dobrogeanu-Gherea, nr. 11A, Sector 1, Bucuresti
  • Pentru mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU 2007-2013, accesati: www.fseromania.ro.

 

 

Contact de presa

 

Otilia Panainte

Expert de promovare si informare

Asociatia “Centrul Roman de Initiative”

Mob: 0772 177 605

E-mail: otilia.panainte@ascri.ro

ANUNT DECALARE TERMEN DEPUNERE OFERTE LA PROCEDURA DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI DE SERVICII PUBLICITATE SI PROMOVARE A PROIECTULUI POSDRU ID 57946

Written by cri. Posted in Anunturi

 

ANUNT DECALARE TERMEN DEPUNERE OFERTE LA PROCEDURA DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI DE SERVICII PUBLICITATE SI PROMOVARE A PROIECTULUI POSDRU ID 57946

Va aducem la cunostinta ca termenul de depunere al ofertelor si respectiv deschiderea ofertelor se decaleaza dupa cum urmeaza:

-          data si ora limita de depunere a ofertelor:  07.10.2013, ora 11:00

-          data si ora deschiderii ofertelor: 07.10.2013, ora 17:00

CLARIFICARI LA DOCUMENTATIA DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUISERVICII PUBLICITATE SI PROMOVARE A PROIECTULUI POSDRU ID 57946

Written by cri. Posted in Anunturi

Nr. 756/02.10.2013

Raspuns solicitare clarificare documentatie de atribuire pentru achizitia de servicii publicitate si promovare aferenta proiectului POSDRU/81/3.2/S/57946 „E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”

Urmare unor solicitari de clarificari privind prevederile documentatiei de atribuire, va comunicam urmatoarele:

INTREBARE 1

In caietul de sarcini, autoritatea contractanta solicita afisare banner pe site-uri de stiri si de sanatate cu minimum 1.000.000 clienti unici. Dorim sa mentionam ca la categoria sanatate doar 1 singur site se incadreaza cerintelor. Asadar, va rugam sa acceptati si site-uri cu mai putini vizitatori unici, insa care incadreaza in site-urile care ating grupul tinta al proiectului.

Atasam print screen pentru detaliere de pe site-ul trafic.ro

RASPUNS

La categoria site-uri sanatate, bannere-le se vor afisa pe 2 site-uri de sanatate situate in top 5 ca numar de vizitatori conform www.trafic.ro sau la Studiul de Audienta si Trafic Internet (SATI) sau echivalent.

 

INTREBARE 2

In caietul de sarcini, autoritatea contractanta doreste publicare de banner pe site-uri de stiri si de sanatate. Va rugam sa mentionati dimensiunea bannerului

RASPUNS

Dimensiunea banner-ului este prevazuta in caietul de sarcini la pag. Nr. 19, respectiv : leaderboard  728×90 px.

INTREBARE 3

Va rugam sa confirmati ca, in cazul intreprinderilor incadrate in categoria IMM (si care fac dovada acestui lucru), garantia de participare la procedura se poate constitui in cuantum de 1% din valoarea estimata a contractului.

 RASPUNS

In conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, „IMM-urile beneficiaza de o reducere a garantiei de participare cu 50%”. In acest sens, se va depune Declaratia privind incadrarea intreprinderii in categoria IMM-urilor.

INTREBARE 4

Referitor la modelul de contract din documentatie, dorim sa facem urmatoarele modificari:

a. Art. 18.1.(1) În cazul în care PRESTATORUL, din vina sa exclusivă, nu prestează serviciile în conformitate cu Propunerea tehnică si comenzilor ferme ale achizitorului,  ACHIZITORUL are dreptul de a percepe, fără ca prin aceasta să se aducă atingere altor drepturi ale sale conform contractului, majorări de întârziere pentru fiecare zi scursă între termenul de prestare a serviciului indicat în contract (exclusiv) şi termenul efectiv de prestare (inclusiv). In aceste situaţii, PRESTATORUL este considerat ca fiind de drept în întârziere, fără să fie necesară îndeplinirea oricăror formalităţi, începând de la data împlinirii termenului la care acesta trebuia să îşi execute obligaţia, iar aplicarea de daune- interese de către achizitor nu absolvă PRESTATORUL de obligaţia de prestare a serviciilor respective.

(2) Rata zilnică a acestor majorări de întârziere este de 0,1% din preţul iniţial al contractului, exclusiv TVA.

Solicitam eliminarea cerintei de plata a daunelor interese, fiind deja percepute penalitati. Propunem modificarea punctului (2) astfel: Rata zilnică a acestor majorări de întârziere este de 0,1% din preţul serviciilor neprestate, exclusiv TVA.

b. Art. 18.3. – (1) Nerespectarea plăţii de către ACHIZITOR în termenele prevăzute prin acest contract nu dă dreptul PRESTATORULUI de a suspenda executarea serviciilor, acesta având dreptul de a apela la clauza prevăzută la art. 19.2.

Punctul 19.2. nu exista in modelul de contract.

c. Art. 21.2. – ACHIZITORUL este îndreptăţit să recupereze de la PRESTATOR orice prejudicii suferite din vina PRESTATORULUI, care sunt descoperite după încetarea contractului, în conformitate cu prevederile legislaţiei româneşti aplicabile.

d. Art. 21.3. – PRESTATORUL este obligat să returneze orice sume plătite în exces faţă de valoarea finală certificată a contractului, în termen de 10 zile de la primirea unei notificări în acest sens din partea ACHIZITORULUI. In cazul în care nu se conformează acestei obligaţii, achizitorul are dreptul de a aplica majorări de întârziere, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute la art 19. Orice plăţi parţiale efectuate de către prestator vor acoperi şi majorarea astfel calculate..

Solicitam eliminarea art. 21.2. si 21.3 intrucat toate obligatiile si drepturile partilor trebuie indeplinite si respectate pe perioada derularii contractului, solicitarile ulterioare nefiind justificate. Mai mult, toate produsele si serviciile vor fi predate in baza unui process verbal de predare-primire acceptat de ambele parti. Consideram ca acceptarea acestui process verbal, precum si plata facturilor aferente prestarii serviciilor sunt dovada bunei prestari a contractului si nu justifica prejudiciile descoperite si solicitate dupa incetarea contractului

RASPUNS

A. Draftul contractului face parte integranta din documentatia de atribuire iar autoritatea contractanta trebuie sa ia toate masurile pentru indeplinirea la timp a serviciilor pentru respectarea termenelor din proiectul POSDRU/81/3.2/S/57946, drept pentru care clauza 18.1 va ramane neschimbata;

B.  Art. 18.3 se va modifica astfel: (1) Nerespectarea plăţii de către ACHIZITOR în termenele prevăzute prin acest contract nu dă dreptul PRESTATORULUI de a suspenda executarea serviciilor, acesta având dreptul de a apela la clauza prevăzută la art. 20.5.

C. si D. – art. 21.2 si 21.3 vor ramane neschimbate in conditiile in care Autoritatea de Management poate refuza rambursarea sumele avansate de achizitor in baza contractului de achizitie din cauze imputabile prestatorului.

 

Totodata, va aducem la cunostinta ca termenul de depunere al ofertelor si respectiv deschiderea ofertelor se decaleaza dupa cum urmeaza:

-          data si ora limita de depunere a ofertelor:  07.10.2013, ora 11:00

-          data si ora deschiderii ofertelor: 07.10.2013, ora 17:00

Va multumim pentru interesul acordat acestei achizitii si va asteptam cu oferta.

Asociatia “Centrul Roman de Initiative”

Președinte

Răzvan DARABAN

ANUNT DE PARTICIPARE LA procedura de atribuire a contractului de servicii publicitate si promovare a activitatilor proiectului POSDRU/81/3.2/S/57946

Written by cri. Posted in Anunturi, Media-com

ANUNT DE PARTICIPARE

Procedura de atribuire a contractului de servicii publicitate si promovare a activitatilor proiectului POSDRU/81/3.2/S/57946

 Denumire proiect:  „E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”

Denumire contract : servicii publicitate si promovare in cadrul proiectului POSDRU/81/3.2/S/57946

INFORMATII DESPRE PROCEDURĂ:

Obiectul şi locul de implementare a contractului:

  • servicii de creatie, productie si difuzare spot TV – 1 spot TV, durata minima 20 secunde, minimum 60 de difuzari
  • servicii de publicitate online – 1 banner online cu minimum 500.000 de afisari si 4 articole de presa online
  • servicii de publicitate in presa scrisa -  4 articole publicate intr-un ziar cu aparitie cotidiana
  • materiale promotionale conform caiet de sarcini
  • serviciile de evaluare post-campanie

 

Locul de desfasurare: mass-media, on-line.

Tip şi durată contract: contract de servicii cu valabilitate 30.12.2013

Valoarea estimată: 450.000 lei fara TVA

Criteriu de atribuire: pretul cel mai scazut

Data şi ora limită de depunere a ofertei: 04.10.2013, ora 12.00

Data şi ora deschiderii ofertelor:  04.10.2013, ora 13.00

Adresa la care se transmit ofertele: punctul de lucru al Asociatiei „Centrul Roman de Initiative” din str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 11A, sector 1, Bucuresti.

Locul şi modul de obtinere a documentatiei de atribuire: Asociatia “Centrul Roman de Initiative” la punctul de lucru indicat mai sus, tel.: 031 43 70 584, fax: 031 43 80 292, persoana de contact: Gabriela DIACONU, e-mail: gabriela.diaconu@ascri.ro, tel : 0740 270 818.

Vă rugăm să confirmati intentia de a participa la procedură şi primirea adresei noastre.

Pentru informatii suplimentar puteti accesa site-ul achizitorului http://ascri.ro/,  sectiunea proiecte.

 

DOCUMENTELE ACHIZITIEI:

1. DOCUMENTATIE ATRIBUIRE

2. FORMULARE

3. PROIECT CONTRACT

4. MANDAT TV

5. DECLARATIE CONFLICT DE INTERESE

Anunt privind achizitia de servicii hoteliere si restaurant pentru organizarea de reuniuni si conferinte la hotel proiectului POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247

Written by cri. Posted in Anunturi

Anunt privind achizitia de servicii hoteliere si restaurant pentru organizarea de reuniuni si conferinte la hotel proiectului

POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247

Data publicarii anuntului in Curierul National: 19.08.2013

Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, cu sediul in Bucuresti, Sector 1, str. Neagoe Voda, nr. 24-26, bloc 3/2, sc. B, ap. 29, inscrisa in Registrul Special al Asociatiilor si Fundatiilor de pe langa Judecatoria Sector 1, Bucuresti, sub nr. 144/18.12.2008, tel.: 031 43 70 584, fax: 031 43 80 292, reprezentata prin Razvan DARABAN, locatie de implementare a proiectului in str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 11A, sector 1, Bucuresti, anunta organizarea achizitiei pentru atribuirea contractului avand ca obiect servicii hoteliere si restaurant pentru organizarea de reuniuni si conferinte la hotel.

Obiectul contractului consta in: servicii hoteliere si restaurant pentru organizarea de reuniuni si conferinte la hotel, cod CPV 55120000-7, dupa cum urmeaza: servicii hoteliere-cazare cu mic dejun- 17 camere single X 2 nopti; servicii restaurant -pranz, 37 persoane X 2 ; servicii restaurant cina, 17 persoane X 2; sala de conferinta echipata cu capacitate minima de 40 de persoane; coffee break – 37 persoane X 3. Serviciiile se vor presta in urmatoarele localitati: Galati, Brasov, Pitesti, Craiova.

Asociatia “Centrul Român de Initiative”, în parteneriat cu Federaţia Sanitas din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Româniasi si cu Societatea de Analize Feministe ANA, este beneficiara unui contract de finantare nerambursabila prin programul FSE in Romania, conform contractului POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247 pentru implementarea proiectului cu titlul „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”.

Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei castigatoare: pretul cel mai scazut; valoarea estimata a contractului este de 93.960 lei fara TVA; durata contractului este pana la 30.11.2013 .

Toate informatiile privind atribuirea contractului se pot obtine in urma solicitarii adresate direct  achizitorului la numarul de telefon:  031 43 70 584 sau prin fax la nr: 031 43 80 292.

Pentru obtinerea documentatiei pentru elaborarea si depunerea ofertelor de pret, va rugam sa contactati Asociatia “Centrul Roman de Initiative” la sediul de implementare indicat mai sus. Persoana de contact: Gabriela DIACONU, e-mail: gabriela.diaconu@ascri.ro, tel : 0740 270 818.

Data si ora limita pentru depunerea ofertelor:  26.08.2013, ora 12.00.

DESCARCATI DOCUMENTATIA ACHIZITIEI:

1. Caiet de sarcini

2. Formulare

3. Proiect de contract

 

Invitatie de participare la procedura de achizitie având ca obiect servicii publicitate si promovare in cadrul proiectului POSDRU/81/3.2./S/53540

Written by cri. Posted in Anunturi

Denumire proiect: „Imbunatatirea adaptabilitatii, flexibilitatii si competitivitatii personalului din sectorul sanatatii”

Denumire contract: servicii publicitate si promovare in cadrul proiectului POSDRU/81/3.2./S/53540

 

Invitatie de participare la procedura de achizitie având ca obiect servicii publicitate si promovare in cadrul proiectului POSDRU/81/3.2./S/53540

INFORMATII DESPRE PROCEDURĂ:

Obiectul şi locul de implementare a contractului: servicii publicitate online ( 2.000.000 bannere si 3 advertoriale), caravana informare si distributie materiale promotuinale, realizare materiale promotionale, conferinta de presa, servicii monitorizare post-campanie.

Locul de desfasurare: Bucuresti si 10 locatii din tara.

Tip şi durată contract: contract de servicii cu valabilitate 30.10.2013

Valoarea estimată: 400.000 lei fara TVA

Criteriu de atribuire: pretul cel mai scazut

Data şi ora limită de depunere a ofertei: 16.08.2013, ora 12.00

Data şi ora deschiderii ofertelor:  16.08.2013, ora 14.00

Adresa la care se transmit ofertele: punctul de lucru al Asociatiei „Centrul Roman de Initiative” din str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 11A, sector 1, Bucuresti.

Locul şi modul de obtinere a documentatiei de atribuire: Asociatia “Centrul Roman de Initiative” la punctul de lucru indicat mai sus, persoana de contact: Gabriela DIACONU, e-mail: gabriela.diaconu@ascri.ro, tel : 0740 270 818.

Pentru informatii suplimentar puteti accesa site-ul achizitorului http://ascri.ro/,  sectiunea proiecte.

 

1. Documentatie

2. Formulare

3. Proiect de contract

 

Anunt privind achizitia de servicii contractului de servicii publicitate si promovare a activitatilor proiectului POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247

Written by cri. Posted in Anunturi

Anunt privind deschiderea competitiei pentru atribuirea contractului avand ca obiect achizitia de servicii de publicitate si promovare a activitatilor proiectului POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247 „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”.

Data publicarii anuntului in Curierul National: 08.05.2013

Asociatia „Centrul Roman de Initiative”, cu sediul in Bucuresti, Sector 1, str. Neagoe Voda, nr. 24-26, bloc 3/2, sc. B, ap. 29, inscrisa in Registrul Special al Asociatiilor si Fundatiilor de pe langa Judecatoria Sector 1, Bucuresti, sub nr. 144/18.12.2008, tel.: 031 43 70 584, fax: 031 43 80 292, reprezentata prin Razvan DARABAN, locatie de implementare a proiectului in str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 11A, sector 1, Bucuresti, anunta organizarea achizitiei pentru atribuirea contractului avand ca obiect servicii de publicitate si promovare.

Obiectul contractului consta in: servicii de publicitate si promovare.

Asociatia “Centrul Român de Initiative”, în parteneriat cu Federaţia Sanitas din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Româniasi si cu Societatea de Analize Feministe ANA, este beneficiara unui contract de finantare nerambursabila prin programul FSE in Romania, conform contractului POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247 pentru implementarea proiectului cu titlul „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”.

Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei castigatoare: pretul cel mai scazut; valoarea estimata a contractului este de 500.000 lei fara TVA; durata contractului este pana la 30.11.2013 .

Toate informatiile privind atribuirea contractului se pot obtine in urma solicitarii adresate direct  achizitorului la numarul de telefon:  031 43 70 584 sau prin fax la nr: 031 43 80 292.

Pentru obtinerea documentatiei pentru elaborarea si depunerea ofertelor de pret, va rugam sa contactati Asociatia “Centrul Roman de Initiative” la sediul de implementare indicat mai sus. Persoana de contact: Gabriela DIACONU, e-mail: gabriela.diaconu@ascri.ro, tel : 0740 270 818.

Data si ora limita pentru depunerea ofertelor:  15.05.2013, ora 12.00.